o problema interesanta este pusa la sfarsitul filmului cand 2 oameni se cearta ce trebuie salvat:
- oamenii sau umanitatea ?
context: globul pamantesc e ravasit de cataclisme, si guvernele mai multor tari au construit niste arce cu ajutorul carora sa salveze specia umana si animale si de toate…. . buuun. in ultima clipa, natura ii ia pe nepregatite pe savanti, si trebuie sa inchida navele mai devreme , ori potopul ii va spulbera. se da ordinul, navele se inchid. un negru vede o mare masa de oameni ramasa afara. Compasiunea de semeni il cuprinde si se duce pe bord unde se cearta cu un gras.
si aici se expun 2 idei contrare :
negrul vrea sa salveze pe acei oameni, sa deschida usile navei cu riscul de a fi omorati toti. mai departe spune ca, in caz contrar, ceea ce se doreste a se salva cu aceste nave [human civilisation adica] se pierde. deci negrul vrea sa salveze ceva intangibil, ideea de om civilizat, si sa paseasca in noua lume cu constiinta impacata. in caz ca mai e viata in el la acel moment. insa, personajul lui e inconsistent de-a lungul filmului, el dorind de asemenea sa spuna lumii despre catastrofa cu mult inainte pentru ca “fiecare om are dreptul de a se lupta pentru supravietuirea lui”, ceea ce nu se impaca cu ideea grasului de a supravietui cu orice pret [da grasul vrea sa tina usile navei inchise].
… pentru ca nu vrea sa riste viata oamenilor din nava, se opune “nebuniei” negrului. a salvat destui oameni pentru supravituirea speciei, capitolul e incheiat, nu mai luam nici un risc. s-ar spune ca frica a pus stapanire pe el, ca e prea primitiv, insa un primitiv care a dainuit milioane de ani inainte de sapiens, neanderthal vreo 500 000 de ani prin europa inghetata, insa sapiens civilizat e doar de vreo 7-10 000 de ani pe lumea asta si ar trebui sa ia aminte la aceste frici ancestrale. toate civilizatiile au pierit fiecare in felul ei, insa toate au avut un mare defect: au fost civilizate. aa, ca apoi ideile civilizate au renascut in barbarii cuceritori e partea a doua, insa oamenii civilizati au pierit.
filmul e facut la holywood, in consecinta, usile se deschid si umanitatea e salvata.
intr-un caz real insa, cu abordari de acest gen, nu se ajungea departe.
problema care insa se poate extrapola de aici este urmatoarea:
ce salvezi in caz de catastrofa globala: civilizatia umana? sau suportul ei actual: fiintele umane ? si esti pus sa alegi.
eu as spune intotdeauna fiintele fizice. oricum omenirea a trecut prin crime odioase in trecut si a ramas “civilizata”, inca una in catastif – una ce poate fi scuzata oricand: venea potopul peste noi – nu strica nimic. ba din contra, dovedeam ca suntem oameni din plin, asa doar am fost dintotdeauna, lasi care ne scapam pielea cum putem.
intr-un fel e fix pe dos in realitate, grasul e reprezentativ pentru “umanitate”, pentru “lumea civilizata”, caci vrea sa scape cu viata cat mai confortabil, si fara riscuri, pe cand negrul vrea sa salveze un numar cat mai mare din fiintele umane pentru a putea repopula lumea dupa potop, insa la suprafata el invoca “sa fim umani”, sa fim plini de compasiune.
daca as fi fost acolo, as fi fost deschis usile doar unei nave, si as fi inchis in caz ca potopul venea, chit ca mai ramaneau pe afara cativa.
pacat ca nu era si un inginer la bord acolo sa gaseasca solutia optima.
am fost la avatar, la cotroceni mall, avind in minte deja cititul articol al lui CTP despre film.
Pe la mijlocul filmului mi-am amintit de un comentariu din liceu despre ion creanga – amintiri din copilarie – , parca din Vianu, insa nu sunt sigur: citez aproximativ: spre deosebire de samanatoristii ce isi transpun ideile lor de oraseni asupta naturii si mediului de la tara, Ion Creanga nu cade in aceasta capcana si prezinta mediul natural ca un taran sadea: el nu descrie natura, pentru el mediul acesta e subinteles, nu merita interes,il ia asa cum e – pentru el ar fi ca cum ar descrie pielea ce ii sustine corpul. abia dupa ce ajungi la oras si te desprinzi de acest mediu , il poti privi si minuna de el. inchei citatul. la fel mi se pare de deplasata si viziunea lui james cameron asupra junglei din Pandora. in primul rand, Na’avi, bastinasii de pe Pandora, au mentalitatea unor ecologisti scoliti in Anglia. daca ar fi sa facem o paralela intre ei si alte triburi de la noi de pe Pamant, am vedea ca ai nostri, dau foc la paduri pentru agricultura, nu le pare rau cand ucid vanatul, din contra, isi duc turmele de animale pe cele mai bune pasuni alungind animalele salbatice si ucigindu-le in momentul in care acestea intra in turmele lor. Putine triburi de la noi au respins cu asa vrasmasie noile tehnologii. la noi ciobanii vorbesc la mobil pentru a tine legatura intre ei. cea mai realista imagine a unor oamnei ai junglei mi s-a parut descrisa in filmul lui Mel Gibson, cand triburile se omorau intre ele, in loc sa traiasca in armonie, natura era inca in picioare pentru ca nu aveau buldozere si alte masini de exterminare a ei, si meritau sa fie cuceriti de straini.
ecologia si apararea salbaticiei planetare este un produs al omului modern desprins de jungla, ea nu ar fi putut patrunde in capul unor salbatici. iar acum acesti desprinsi de natura , vor sa bage in capul salbaticilor niste idei care pentru ei sunt total straine.
ma rog, filmul e targetat la alti desprinsi de natura, de aia si prinde. insa un salbatic nu ar avea ce vedea in acest fil demn de interes.
poate probabil ca ar tine cu minerii aia.
Ouale in tigaie se tineau la suprafata uleiului cu galbenul lor auriu inca crud si viu, neprins inca in colcaiala. bucatarul crud a pus mana pe tigaie si a inceput sa faca tsunami, pana cand dealul portocaliu a fost si el inundat de valurile de grasimi si alte mizerii delicioase venite odata cu talazul. precum ochiul de rechin, oul inteligent isi acopera galbenusul cu o pielita alba, asteptind alte valuri sa ia resturile de carne si cartofi prajiti de pe el. vazuse in filme , cat a stat in frigider la oras, ca, daca esti pe o insula pustie , un fum inaltat spre ceruri poate fi vazut de departe si esti salvat. am lasat telefonul mobil, si l-am salvat intr-o farfurie, si m-am dus in camera la calculator si am scris acest post – aberatie.
Era o vreme cand oamenii migrau in cautare de hrana, liberi pe toata planeta. De fapt cea mai mare parte din existenta noastra pe Pamant a fost mobila, lucru ce s-a inscris biologic in fiinta noastra. Sute de mii de ani, omul a cutreierat malul oceanelor, campiile vaste, deserturile fierbinti, muntii inzapeziti, minunindu-se de acesta planeta. De foarte putin timp, omul s-a stabilit in sate si orase, si a uitat cum e sa strabati pamantul de-a lungul si de-a latul. Insa , din negura timpurilor, din adancul fiintei umane, aceasta dorinta de a calatori/explora strabate si infiora sufletele. O foame de a vedea si altceva decat locul unde esti stabilit apare, si ii determina pe oameni sa calatoreasca – vezi nebunia occidentalilor de a face calatorii. altii care nu pot, se uita la televizor, citesc carti despre alte lumi, oricare dar nu a lor, cu cat mai indepartate si diferite cu atat mai bine. Poate ca ei sunt mai evoluati, avind capacitatea de a se satura cu aceste surogate, consumind cu mintea lor universurile infatisate in filme, carti. Altii insa au nevoie de traire, de plasarea fizica a fiintei lor in acele universuri.
Aceasta foame m-a pocnit si pe mine, si am decis sa servesc un aperitiv. Ploiestiul suna tocmai bine. Fata de Macesul de Jos, acum voi fi pregatit cu arsenalul omului modern: aparatul foto/video profesional cu care voi imortaliza evenimentele pentru retrairi ulterioare. plus, voi avea companie pe Mircea, prietenul meu intr-ale servirii de delicatese. plus, nici o afacere nu imi ingreuna descinderea , scopul fiind unul pur si dezinteresat.
Calatoria a fost pregatita minutios , atent, insa dupa cum se va dovedi, fara nici un rost.
Dimineata trezirea. Se pare ca am maniat cativa zei prin aceasta decizia a noastra de a iesi din Bucuresti. Ii suspectez pe zeul confortului, al muncii, al sedentarismului, al grijii zilei de maine plus alti secretari si subzei din subordine. toti au facut cerere scrisa la Zeus sa dea frig, viscol si ninsoare. insa ca alti oameni-zei, nu ne-am lasat intimidati si cu fata zambitoare am pornit.
vanzatorul ambulant de ziare, la fel, ma declara intelectual si ma imbie cu un national geographic, de sub teancul de Libertatea,Click, si “Femeia azi”.
suntem singurii spioni ai lumii joviale printr-un univers de grabiti, nervosi si ocupati.
Mircea are timp si isi tuneaza aparatul foto, pentru marea incercare ce-l asteapta.
vizavi de locurile noastre 3 femei se instalara. una citea “Mostenirea legala” alta revista “Femei azi”, si alta la telefon.
trenul porneste. pe geam , vad lucruri mai interesante: taranii coboara in gara basarab cu sacosele de rafie pline cu patrunjel, ceapa si cartofi pentru orasenii din blocuri. Daca ar stii orasenii prin ce trec oamanii astia sa le aduca mancarea la botul scarii de bloc, nu ar mai stramba din nas la pretul cerut.
dupa 2-3 schimburi de vorbe si cateva poze ajungem in ploiesti.
sarim din tren, Mircea mai nerabdator primul, si atacam Ploiestiul din partea de vest. Intampinam rezistenta furibunda a vremii locale, insa nu stia ca are de-a face cu 2 cuceritori imperiali gata sa subjuge prima provincie.
planul era sa mergem pe bulevardul marasesti pana in centru , insa autobuzele locale ne faceau cu ochiul. dupa o statie de mers pe jos, ne urcam in 2barat si ne indreptam spre centru. din nou, ca si la macesul de jos, oamenii locali sunt draguti cu noi, si se desprind din gandurile lor pline de griji, si ne ajuta cu informatii pretioase. Posibil si starea noastra de telea-lelea, ma doare-n basca, plimbam teleguta in dorul lenii, ce posibil ca strabatea fata noastra in acele momente sa ii fi indepartat de problemele lor si sa ne faca pe plac. coboram.Descindem. primul obiectiv: palatul culturii. deschid Archosul meu unde aveam un jpeg cu harta ploiestiului si ii fac semn lui Mircea directia in care sa ne indreptam. Nu e de acord, si o luam prin parc.
acolo, cativa anticari isi aranjau cartile, caci vremea le-a alungat clientii.
Mircea, se interesa de colectia Meridiane:
chiar asa, oare mai e continuata aceasta colectie, sau ce s-a publicat pe vremea ciuruitului este tot?
Palatul culturii era in reparatii capitale. ne indreptam spre Halele centrale.
trecem pe langa magazine de la parterul blocurilor
4:40 – trezirea. Mai stau 2 minute sa imi fac curaj si ma ridic. Cu atentie sa nu trezec pe ceilalti, ma plimb prin camera sa imi iau banii, geanta, Archosul meu si telefonul mobil. Ies din camera ma spal, ma incalt, imi pun geaca si fularul, si in 2 secunde sunt afara.
5:00 jos la chioscul cu paine, unul descarca lazile, iar vanzatoarea ii completa hartiile. Un frig imi ajunge pana la oase, amintindu-mi ca suntem in decembrie. Celelalte chioscuri dorm inca, la ziare, la legume si fructe, nimeni. ajung in statia de autobuz, ma urc in 236 pana la apaca de unde astept la intersectia de la caminul Leu un 62 dinspre militari sau un 71,93 dinspre drumul taberei. taxiurile ma pandeau, doar doar, nu o sa vina nici un troleu, sa le cad prada. un 71 ma salveaza, sar in el, si ajung la gara.
5:20 iau bilet dus pana la craiova . 45 lei, clasa a doua cu rapidul. speram sa aiba priza in vagoane sa pot sa imi incarc archosul, caci uitasem in ziua precedenta de el.
5:40. gasesc priza doar in vagonul restaurant dupa ce am colindat juma de tren.bag 3 episoade de Star Trek pana la Craiova.
8:40, Craiova. imi aduc aminte de Dina Marius, cum de nu m-am gandit la el, puteam sa imi umplu timpul liber prin Craiova cu o iesire la bere. il sun, are ore, nu poate. si eu trebuia sa il sun cu o zi inainte. trec peste moment si caut autobuzul 1barat cu care trebuia sa ajung la o autogara pentru microbuzul spre gighera. il sun si pe Popescu, arendasul, sa imi confirme ca ceea ce fac e bine. nu raspunde. Riscul de a esua creste, insa asta da placere unei excursii a la gabi. iau bilet [1.5 lei] si sar intr-un 1barat. semana cu un autobuz dintr-un satuc din vietnam, de la inghesuiala la designul carutei motorizate. insa si-a facut treaba. autogara aia nu era buna, asa ca am mers inca vreo 20 minute pana la cea corecta. la 9:30 pleaca unul spre gighera pana la nedeia. platesc [12 lei dus, 15 lei dus intors - dau 15] , si porneste masina.
9:30. in sfarsit am timp sa ma gandesc la ceea ce fac, si cat de palpitant este. habar n-aveam pe unde merge masina si daca o sa ajung la destinatie. Langa mine, o profesoara trebuia sa ajunga la un liceu in segarcea la 10:00 la ore, mai incolo 2 babe se duceau acasa, in satucul lor, manelele din masina trebuie sa ma tina vesel timp de 1 ora si jumate cat ar trebui cica sa dureze drumul
[ Toata noaptea, scarta, scarta
Cu amanta mea draguta ]
dupa ce vad primul sat, dorinta de a observa totul si a povesti apoi cui o vrea sa asculte ma scoate din toropeala si imi ascute simturile.
la segarcea, unde profesoara s-a dat jos, urca 4 tineri elevi, chiulangii, [scuza lor: aveau atelier, ceea ce , normal , nu e important, si sunt obligati moral sa faca altceva ce ii va implini]. vorbesc zgomotos, si, unul, prieten cu soferul, il tine si pe ala de vorba.
- caseta e noua, esti tare, ii spune soferului.
- da, mi-a dat-o cineva, in loc sa imi plateasca.
- vezi ca frate-tau mi-a dat aseara sculele, sa nu i le mai ceri cand ajungi in nedeia.
- da da.
….
nu puteam scoate nimic filosofic din discutia lor, sa ca mi-am indreptat atentie pe marginile drumului. peisajul era tipic pentru un sat de olteni, foarte asemanator cu poiana mea de langa filiasi. case asemanatoare, oameni asemantori, gaste, rate, la fel, corcodusi in fata portii la fel, afise electorale la fel. jiul era o chestie mai diferita, noi avem doar gilortul. destul de mare jiul asta. in apropiere de gura lui de varsare, fata de cum e el la tg-jiu [ma rog, de cum il tin eu minte din copilaria mea] e foarte mare.
Oameni in geci portocalii merg din poarta in poarta si vorbesc cu oamenii sa voteze cu cine trebuie.
suna arendasul. trebuie sa ma dau jos,nu in gighera, ci in macesul de jos, un sat mai incolo de capatul microbuzului – nedeia. vorbesc cu soferul, sa ma lase cat de aproape de macesul de jos poate el. ma gandeam ca 5-6 km o sa ii fac pe jos, ocazie numai buna de a vedea zona “la picior”. insa, asa cum reiese si din restul povestirii, daca lucrurile nu merg pe aici, oamenii repara cu prisos cu bunatatea firii lor. soferul decide sa ma duca el in macesul de jos, chiar daca ii ia 10 minute din pauza lui. un pic surprins, ii las 5 lei pentru buna lui initiativa.
ajungin fata primariei de la macesul de jos si il sun pe domn’ popescu. observ ca am un sms. M Tel Bulgaria imi spune care e tariful la ei. multumesc, nu trebuia sa va bagati. insa nici ca popandaul nu puteam sa stau acolo, asa ca il sun cu MTel Bulgaria, si ii spun sa vina sa ma salveze, caci lumea se holba la mine. [pe langa intrebarea "ce cauta si asta pe aici" pe care mi se pare ca si-o punea oricine trecea pe langa mine, mai eram si nebarbierit, sporind concluzia astora ca trebuie sa fiu dus complet sa trec pe acolo - asta se prea poate sa fie si paranoia mea].
11:20 Domn; Popescu vine pe scooter, si intram in primarie sa vedem schitele. mergem la camera “agentia agricola”, unde un inginer butona la un calculator. dupa ce sunt prezentat, domnul inginer imi arata harta,
si ce are el despre terenul care de fapt apartine comunei gighera. faco poza. si dau sa plec. ti-ai gasit. trebuia sa mai stau sa aiba prilejul oamenii sa ma traga de limba. inca 2 insi isi fac aparitia din pamant. unul ma anunta ca D-na Udrescu [vanzatoarea de teren] a platit impozitul pe teren [35 lei/Ha/an] la ei, insa trebuia sa plateasca la gighera la primarie, si cum el s-a ocupat de descurcarea itelor acestei povesti.imi exprim dorinta ca vreau sa vad terenul, de aia am si venit de altfel. Popescu imi spune ca masina lui e stricata, tractoarele la fel, si ca nu se poate. Insist. O sa vada daca poate merge cu caruta lui bunica-su. mergem intr-acolo.
tataie: nu se poate , calul e la pascut. se intoarce pe la 1. si oricum el se duce pe la 12 la o pomana, asa ca nu poate.
la cate lucruri sunt stricate in oltenia, si de cate ori auzi ” nu se poate “, iti trebuie vointa de fier sa nu lasi totul balta si sa nu te arunci in dunare. eu fiind tot din zona, ma reincarc cu entuziasm, si mergem acasa la Popescu. dau sarumana la sotie, dau cu piciorul cainele la o parte, sa ma lase in pace, si ma asez pe un pat in tinda. sunt servit cu salam de biscuiti si cu un vin de-al casei. Vinul bun, prajitura buna. dupa ce mai discutam noi un pic agricultura, apare un alt mos din casa, pe care il salut respectuos, dupa ce aud apelativul sau la adresa mea: “cetateanul asta roman” . pana la urma se intelege popescu cu un vecin, sa mergem cu caruta lui la tarla. calul tocmai se rasturnase cu 1 saptamana inainte pe drumul ala cu caruta plina cu lemne. sansele imi scad, dar continui. ma asez langa vizitiu, pe o blana acoperita de carpe sa nu ma doara fundul.
ajungem pe drumul dintre terenuri, si vedem 2 copii iesiti dintr-un canal de irigatii. sunt carlanii lui ceausescu, nu merg la scoala, merg cu vitele. si se milesc oamenii cu ei cu ceva mancare.
mai incolo vedem o tarla de ciobani [ruloata americanilor de la marginea oraselor], cu cativa caini pe langa si 2 cai priponiti. oile prin zavoi pe undeva. prin zona e ceva vanat [iepuri, mistreti , cartuse goale se vad din loc in loc, ca si locuri ramate de porci].
ajungem la tarla. 2 tractoare o arau. mai sa fie. popescu da niste telefoane, sa afle daca cineva ii face o pomana cu aratul. raspuns: NU. nu e aia tarlaua. trebuie sa mai mergem dincolo de fantana lui Ifrim.
mergem. deja simt ca rabdarea celor 2 care si-au lasat treburile pentru mine e la limita. ma rog, popescu era cointeresat , ca pamantul urma sa il lucreze el [30% imi dadea din ce se facea, nici o garantie - eu: de acord].
la inundatiile de acu 3 ani, pamanturile alea erau inundate de dunare, apa ajungand pana aproape de firele de tensiune.
ajungem la tarlaua noastra. pamantul nu e bun.nisipos. fac cateva poze. si plecam.
sunt trist, afacerea cazuse definitiv.
ma consolez cu excursia si oamenii acestia care inving orice vicisitudine.
vecinul/vizitiul – in vorbe cu popescu – eu taceam, nu aveam ce sa le spun cu internetul meu:
- Carlo italianul, imi dadea 9 milioane la orezarie, i-am zis ca vreau 15, si el a zis , nu, nu se poate, daca nu imi convine acasa. dupa primul salariu, nu m-am mai dus. a venit la poarta la mine sa ma cheme.pai nu mi-ai zis sa nu mai vin. uite n-am mai venit.
- ia uite peretele ala de la scoala , s-a dus culoarea, pai numai eu am luat vreo 2-3 galeti de lavabila de la baietii aia. au pus var ieftin in loc. in 1-2 ani se duce albastrul ala de tot.
-italienii de la orezarie au semanatori pe senile, sa nu se scufunde in namolul ala.
- cand mergi la craiova sa iti repari drujba [alta care se stricase], ca vreau sa ma vin si eu cu tine, sa nu mergsingur, ca si a mea s-a stricat[aoleu].
ne intoarcem in sat, dau 50 de lei la omul cu caruta [nu vrea sa ii ia, - da-i calului zic, zambeste si ii ia], cobor si ma indrept spre nedeia sa iau microbuzul. dupa 3 minute, in spate, omului i se facuse rusine ca m-a lasat asa, si zice ca ma duce el cu caruta la nedeia. marfa, nu merg singur si mai am parte de aventuri.
- nu ii place calului pe asfalt, nu e potcovit din vara, eu insumi l-am potcovit, da, potcoavele le-am luat din targ de la segarcea.
Ajung in nedeia, salut oamenii din macesul de jos, si astept microbuzul. ma apuc de dat telefoane , din nou la Dina – nu poate, pleaca la 4 fara 5 spre tg-jiu spre casa, nu ne vom vedea, apoi o sun pe Mara sa ii zic ca afacerea a picat.
e ora 14:30.
la 15:05 urc in microbuz si ma indrept spre craiova. intr-un sat, drumul e blocat de jandarmi. betelele de sarbatori au fost agatate in dreptul primariei de 2 copaci , peste drum, prea jos, si un tir nu poate trece fara sa le rupa. cativa oameni se urca in copaci sa le ridice mai sus.peste 20 minute, pornim din nou.
info despre orez: toata tarlaua cu orez trebuie sa aiba aceeasi elevatie, astfel incat sa nu fie o parte mai baltita si alta mai uscata. cand se inunda 10 cm tarlaua, apoi toata e inundata la fel. Riso astia de la gighera fac 10 tone la hectar. si iese mai bun ca cel importat din egipt.
in craiova pe la 5 [la 6 am tren inapoi spre bucuresti],
ma ocup si de economie, da, zvonurile sunt adevarate.
ma ocup din frica de viitor, si sa imi feresc mica agoniseala din a-si pierde din valoare.
fac o predictie a evolutiei cursului, pentru ianuarie – februarie 2010 pana spre decembrie 2010
in functie de cine va iesi presedinte. mai intai , problema romaniei la ora actuala:
avem statul care se imprumuta enorm la orice pret pentru a tine bugetarii indestulati.
avem sistemul privat care supravietuieste cum poate, ce baga in firma aia scoate.
avem consumatorii care mananca ceapa cultivata in ograda – daca nu au ograda, au matusa/bunica/cunostinta care are o ograda.
avem bancile care fac afaceri doar cu statul, restul lumii nu conteaza pe asamblu.
bun, deci afacerile statului cu bancile sunt singurele care mai conteaza.
predictia:
1. iese geoana, cursul o ia la vale spre 4.5 – 5.0 , pentru ca va face rost de lei prin orice mijloace pentru a nu da afara oameni, si pentru a le plati salariile.
2. iese basescu, cursul se va duce spre 4.0 – 3.9 , pentru ca statul nu se va mai imprumuta lei pentru a plati salariile bugetarilor , pentru ca ei vor fi dati afara.
ma rog, cursul va evolua dupa cum vor fi dati afara bugetari sau nu, am pus geoana / basescu in functie de cum mi s-a parut ca vor actiona ei, si ce prim-ministru vor pune.
Revenge of the Sith State, suna mai bine si arata incotro vreau sa bat. In ultimii ani nu prea ne-a pasat de stat si cine e in fruntea lui. Traiul bun si fara griji, burta plina si distractiile nu ne permiteau sa alocam mult timp analizei actiunilor statului. Nici la vot nu mergeam, mai bine la iarba verde, sau acasa, in acea zi libera. Vorbesc aici nu neaparat despre noi, romanii, ci despre orice tara din Europa. Aveam afacerea/serviciul nostru, ne vedeam de treaba, atat timp cat statul nu ne statea in cale totul era bine si frumos. Ceea ce era foarte bine, rolul statului in viata particulara trebuie redus la minim – insa si acest minim , tot o interventie a statului in viata noastra este, si nu poate fi buna. Din pacate, acest Personaj a facut numai boacane in timp ce noi ne uitam in alta parte. Boacane -cea mai mare dintre ele fiind creditele la oricine- ce au dus la actuala criza. Si acum, cand nu ne mai simtim in siguranta, cautam pe cineva mai mare sa ne ajute, in loc sa fim liberi si viteji, asa ca ne indreptam tot spre stat. Cu atatea priviri indreptate spre el, statul isi repara mecanismele si isi arata spre oameni partea cea mai frumoasa a lui. Poate o sa reuseasca de data asta – cu toate ca eu sunt pesimist – si oamenii il vor mai tine in viata inca un ciclu de bubble. Dupa aia , fara grija si atentia oamenilor, statul o sa le-o coaca din nou. Concluzia: trebuie sa eliminam acest personaj de pe planeta Pamant, once and for all, and then … we shall have… peace.
mi-am permis sa traduc denumirea pe care o avea America pe la inceputurile sale, “the land of the free, the land of the brave” si sa o aplic Romaniei. se sparie gandul la discrepanta intre cum suna aceasta sintagma si realitatea din jurul nostru acum dupa ce i-am vazut pe bugetari si greva lor. De cele mai multe ori, cand un bugetar e intrebat sa explice motivul pentru care e in greva, ori vorbeste de salarii de mizerie, ori despre faptul ca nu trebuie dat afara – “Cum domne’ cer doar dreptul meu de a munci” – . Un om liber, atunci cand s-ar afla intr-o situatie umilitoare – asa cum ii tine statul pe bugetari – ar pleca numaidecat si, increzator in propriile forte, si-ar crea un rost altundeva. Nu s-ar milogi pe la usa stapanului. Statul suparat ca sclavul ii tot cere de mancare, se enerveaza, insa asa patesti cand tii langa tine dependent pe cineva cum e bugetarul roman. Ca sa il tii docil pe bugetar sa te voteze cand trebuie, trebuie sa il tii din scurt. Cand se obrazniceste si cere mai mult, ii spui sa se duca sa se descurce si singur. din pacate pentru guvern , bugetarul nu stie si nu poate, si sta pe capul statului ca un copil neajutorat. Eh, cum pot eu sa spun despre romania acum: taramul celor liberi, taramul celor viteji?
sper sa apuc ziua si sa revin aici sa pot adauga in articol: acum, da.
modelul dupa care functioneaza societatea romaneasca a fost carpit asa de multe ori incat orice noua tentativa de a mai carpi/repara ceva este destinata esecului. 2 exemple: sistemul educatiei si sistemul sanitar. Aaa, mai vrei altul, sistemul juridic. Inca unul: sistemul politic. Cine mai crede acum ca 3-4 noi legi vor mai putea redresa ceva din aceste sisteme? chiar sa fie niste legi radicale, care sa taie in carne vie si sa schimbe sistemele? Parerea mea este ca razi tot, stai cu sistemul pe butuci 3 luni/ 1 an si il pui pe baze sanatoase. Comparatii:
- un windoz unde ai instalat tot felul de mizerii de programe, care se misca tot mai greu, dar nu vrei sa il formatezi si sa o iei de la capat pentru ca pierzi preferintele din bookmarkuri sau niste documetne importante pe care le-ai si uitat unde le-ai pus.
- o casa la care ai ingrosat zidurile sa nu mai ai frig iarna in casa, ai extins-o cu inca o camera si ai daramat ziduri pentru o bucatarie mai mare, ai tot adaugat stalpi de sustinere dupa un cutremur incat nu mai ai loc sa te misti prin casa – ee, acum vrei sa o ai la fel cum era la inceput simpla si frumoasa- mai bine faci una noua langa ea, e mai ieftin si mai usor.
