4:40 – trezirea. Mai stau 2 minute sa imi fac curaj si ma ridic. Cu atentie sa nu trezec pe ceilalti, ma plimb prin camera sa imi iau banii, geanta, Archosul meu si telefonul mobil. Ies din camera ma spal, ma incalt, imi pun geaca si fularul, si in 2 secunde sunt afara.
5:00 jos la chioscul cu paine, unul descarca lazile, iar vanzatoarea ii completa hartiile. Un frig imi ajunge pana la oase, amintindu-mi ca suntem in decembrie. Celelalte chioscuri dorm inca, la ziare, la legume si fructe, nimeni. ajung in statia de autobuz, ma urc in 236 pana la apaca de unde astept la intersectia de la caminul Leu un 62 dinspre militari sau un 71,93 dinspre drumul taberei. taxiurile ma pandeau, doar doar, nu o sa vina nici un troleu, sa le cad prada. un 71 ma salveaza, sar in el, si ajung la gara.
5:20 iau bilet dus pana la craiova . 45 lei, clasa a doua cu rapidul. speram sa aiba priza in vagoane sa pot sa imi incarc archosul, caci uitasem in ziua precedenta de el.
5:40. gasesc priza doar in vagonul restaurant dupa ce am colindat juma de tren.bag 3 episoade de Star Trek pana la Craiova.
8:40, Craiova. imi aduc aminte de Dina Marius, cum de nu m-am gandit la el, puteam sa imi umplu timpul liber prin Craiova cu o iesire la bere. il sun, are ore, nu poate. si eu trebuia sa il sun cu o zi inainte. trec peste moment si caut autobuzul 1barat cu care trebuia sa ajung la o autogara pentru microbuzul spre gighera. il sun si pe Popescu, arendasul, sa imi confirme ca ceea ce fac e bine. nu raspunde. Riscul de a esua creste, insa asta da placere unei excursii a la gabi. iau bilet [1.5 lei] si sar intr-un 1barat. semana cu un autobuz dintr-un satuc din vietnam, de la inghesuiala la designul carutei motorizate. insa si-a facut treaba. autogara aia nu era buna, asa ca am mers inca vreo 20 minute pana la cea corecta. la 9:30 pleaca unul spre gighera pana la nedeia. platesc [12 lei dus, 15 lei dus intors - dau 15] , si porneste masina.
9:30. in sfarsit am timp sa ma gandesc la ceea ce fac, si cat de palpitant este. habar n-aveam pe unde merge masina si daca o sa ajung la destinatie. Langa mine, o profesoara trebuia sa ajunga la un liceu in segarcea la 10:00 la ore, mai incolo 2 babe se duceau acasa, in satucul lor, manelele din masina trebuie sa ma tina vesel timp de 1 ora si jumate cat ar trebui cica sa dureze drumul
[ Toata noaptea, scarta, scarta
Cu amanta mea draguta ]
dupa ce vad primul sat, dorinta de a observa totul si a povesti apoi cui o vrea sa asculte ma scoate din toropeala si imi ascute simturile.
la segarcea, unde profesoara s-a dat jos, urca 4 tineri elevi, chiulangii, [scuza lor: aveau atelier, ceea ce , normal , nu e important, si sunt obligati moral sa faca altceva ce ii va implini]. vorbesc zgomotos, si, unul, prieten cu soferul, il tine si pe ala de vorba.
- caseta e noua, esti tare, ii spune soferului.
- da, mi-a dat-o cineva, in loc sa imi plateasca.
- vezi ca frate-tau mi-a dat aseara sculele, sa nu i le mai ceri cand ajungi in nedeia.
- da da.
….
nu puteam scoate nimic filosofic din discutia lor, sa ca mi-am indreptat atentie pe marginile drumului. peisajul era tipic pentru un sat de olteni, foarte asemanator cu poiana mea de langa filiasi. case asemanatoare, oameni asemantori, gaste, rate, la fel, corcodusi in fata portii la fel, afise electorale la fel. jiul era o chestie mai diferita, noi avem doar gilortul. destul de mare jiul asta. in apropiere de gura lui de varsare, fata de cum e el la tg-jiu [ma rog, de cum il tin eu minte din copilaria mea] e foarte mare.
Oameni in geci portocalii merg din poarta in poarta si vorbesc cu oamenii sa voteze cu cine trebuie.
suna arendasul. trebuie sa ma dau jos,nu in gighera, ci in macesul de jos, un sat mai incolo de capatul microbuzului – nedeia. vorbesc cu soferul, sa ma lase cat de aproape de macesul de jos poate el. ma gandeam ca 5-6 km o sa ii fac pe jos, ocazie numai buna de a vedea zona “la picior”. insa, asa cum reiese si din restul povestirii, daca lucrurile nu merg pe aici, oamenii repara cu prisos cu bunatatea firii lor. soferul decide sa ma duca el in macesul de jos, chiar daca ii ia 10 minute din pauza lui. un pic surprins, ii las 5 lei pentru buna lui initiativa.
ajungin fata primariei de la macesul de jos si il sun pe domn’ popescu. observ ca am un sms. M Tel Bulgaria imi spune care e tariful la ei. multumesc, nu trebuia sa va bagati. insa nici ca popandaul nu puteam sa stau acolo, asa ca il sun cu MTel Bulgaria, si ii spun sa vina sa ma salveze, caci lumea se holba la mine. [pe langa intrebarea "ce cauta si asta pe aici" pe care mi se pare ca si-o punea oricine trecea pe langa mine, mai eram si nebarbierit, sporind concluzia astora ca trebuie sa fiu dus complet sa trec pe acolo - asta se prea poate sa fie si paranoia mea].
11:20 Domn; Popescu vine pe scooter, si intram in primarie sa vedem schitele. mergem la camera “agentia agricola”, unde un inginer butona la un calculator. dupa ce sunt prezentat, domnul inginer imi arata harta,
si ce are el despre terenul care de fapt apartine comunei gighera. faco poza. si dau sa plec. ti-ai gasit. trebuia sa mai stau sa aiba prilejul oamenii sa ma traga de limba. inca 2 insi isi fac aparitia din pamant. unul ma anunta ca D-na Udrescu [vanzatoarea de teren] a platit impozitul pe teren [35 lei/Ha/an] la ei, insa trebuia sa plateasca la gighera la primarie, si cum el s-a ocupat de descurcarea itelor acestei povesti.imi exprim dorinta ca vreau sa vad terenul, de aia am si venit de altfel. Popescu imi spune ca masina lui e stricata, tractoarele la fel, si ca nu se poate. Insist. O sa vada daca poate merge cu caruta lui bunica-su. mergem intr-acolo.
tataie: nu se poate , calul e la pascut. se intoarce pe la 1. si oricum el se duce pe la 12 la o pomana, asa ca nu poate.
la cate lucruri sunt stricate in oltenia, si de cate ori auzi ” nu se poate “, iti trebuie vointa de fier sa nu lasi totul balta si sa nu te arunci in dunare. eu fiind tot din zona, ma reincarc cu entuziasm, si mergem acasa la Popescu. dau sarumana la sotie, dau cu piciorul cainele la o parte, sa ma lase in pace, si ma asez pe un pat in tinda. sunt servit cu salam de biscuiti si cu un vin de-al casei. Vinul bun, prajitura buna. dupa ce mai discutam noi un pic agricultura, apare un alt mos din casa, pe care il salut respectuos, dupa ce aud apelativul sau la adresa mea: “cetateanul asta roman” . pana la urma se intelege popescu cu un vecin, sa mergem cu caruta lui la tarla. calul tocmai se rasturnase cu 1 saptamana inainte pe drumul ala cu caruta plina cu lemne. sansele imi scad, dar continui. ma asez langa vizitiu, pe o blana acoperita de carpe sa nu ma doara fundul.
ajungem pe drumul dintre terenuri, si vedem 2 copii iesiti dintr-un canal de irigatii. sunt carlanii lui ceausescu, nu merg la scoala, merg cu vitele. si se milesc oamenii cu ei cu ceva mancare.
mai incolo vedem o tarla de ciobani [ruloata americanilor de la marginea oraselor], cu cativa caini pe langa si 2 cai priponiti. oile prin zavoi pe undeva. prin zona e ceva vanat [iepuri, mistreti , cartuse goale se vad din loc in loc, ca si locuri ramate de porci].
ajungem la tarla. 2 tractoare o arau. mai sa fie. popescu da niste telefoane, sa afle daca cineva ii face o pomana cu aratul. raspuns: NU. nu e aia tarlaua. trebuie sa mai mergem dincolo de fantana lui Ifrim.
mergem. deja simt ca rabdarea celor 2 care si-au lasat treburile pentru mine e la limita. ma rog, popescu era cointeresat , ca pamantul urma sa il lucreze el [30% imi dadea din ce se facea, nici o garantie - eu: de acord].
la inundatiile de acu 3 ani, pamanturile alea erau inundate de dunare, apa ajungand pana aproape de firele de tensiune.
ajungem la tarlaua noastra. pamantul nu e bun.nisipos. fac cateva poze. si plecam.
sunt trist, afacerea cazuse definitiv.
ma consolez cu excursia si oamenii acestia care inving orice vicisitudine.
vecinul/vizitiul – in vorbe cu popescu – eu taceam, nu aveam ce sa le spun cu internetul meu:
- Carlo italianul, imi dadea 9 milioane la orezarie, i-am zis ca vreau 15, si el a zis , nu, nu se poate, daca nu imi convine acasa. dupa primul salariu, nu m-am mai dus. a venit la poarta la mine sa ma cheme.pai nu mi-ai zis sa nu mai vin. uite n-am mai venit.
- ia uite peretele ala de la scoala , s-a dus culoarea, pai numai eu am luat vreo 2-3 galeti de lavabila de la baietii aia. au pus var ieftin in loc. in 1-2 ani se duce albastrul ala de tot.
-italienii de la orezarie au semanatori pe senile, sa nu se scufunde in namolul ala.
- cand mergi la craiova sa iti repari drujba [alta care se stricase], ca vreau sa ma vin si eu cu tine, sa nu mergsingur, ca si a mea s-a stricat[aoleu].
ne intoarcem in sat, dau 50 de lei la omul cu caruta [nu vrea sa ii ia, - da-i calului zic, zambeste si ii ia], cobor si ma indrept spre nedeia sa iau microbuzul. dupa 3 minute, in spate, omului i se facuse rusine ca m-a lasat asa, si zice ca ma duce el cu caruta la nedeia. marfa, nu merg singur si mai am parte de aventuri.
- nu ii place calului pe asfalt, nu e potcovit din vara, eu insumi l-am potcovit, da, potcoavele le-am luat din targ de la segarcea.
Ajung in nedeia, salut oamenii din macesul de jos, si astept microbuzul. ma apuc de dat telefoane , din nou la Dina – nu poate, pleaca la 4 fara 5 spre tg-jiu spre casa, nu ne vom vedea, apoi o sun pe Mara sa ii zic ca afacerea a picat.
e ora 14:30.
la 15:05 urc in microbuz si ma indrept spre craiova. intr-un sat, drumul e blocat de jandarmi. betelele de sarbatori au fost agatate in dreptul primariei de 2 copaci , peste drum, prea jos, si un tir nu poate trece fara sa le rupa. cativa oameni se urca in copaci sa le ridice mai sus.peste 20 minute, pornim din nou.
info despre orez: toata tarlaua cu orez trebuie sa aiba aceeasi elevatie, astfel incat sa nu fie o parte mai baltita si alta mai uscata. cand se inunda 10 cm tarlaua, apoi toata e inundata la fel. Riso astia de la gighera fac 10 tone la hectar. si iese mai bun ca cel importat din egipt.
in craiova pe la 5 [la 6 am tren inapoi spre bucuresti],
Savouros….asta-i cuvantul. Dom’le o descriere a vietii rurale romanesti, din toate timpurile as zice, pe care am citit-o cap coada amuzandu-ma copios. Aveti talent de povestitor dom’le . Stilul tau “oralicesc”, de parca mi-ai fi povestit cu gura ta, aproape ca m-a facut sa ma reindragostesc de ruralul asta romanesc autentic. Sa mai calatoresti si sa ne mai povestesti …asta iti doresc :) .
Savouros….asta-i cuvantul. Dom’le o descriere a vietii rurale romanesti, din toate timpurile as zice, pe care am citit-o cap coada amuzandu-ma copios. Aveti talent de povestitor dom’le . Stilul tau “oralicesc”, de parca mi-ai fi povestit cu gura ta, aproape ca m-a facut sa ma reindragostesc de ruralul asta romanesc autentic. Sa mai calatoresti si sa ne mai povestesti …asta iti doresc :) .